E trist să vezi cum se alege praful grăunte cu grăunte din tot ce ai creat. E greu să-ţi răbufnească of-ul când după o vreme te-ntorci de unde ai plecat ...
Azi sunt defect! În mine urlă ai satanei discipoli după înflăcărare ... Sufletu-mi chinuie şi cere îndurare însă instinctu-mi sadic mă îmbie spre păcat .
CU CE-AM GREŞIT ? Cu zgârieturi de cărbune acum te rog să-mi spui! Căci eu stârpind defecte şi iluzii greţoase şi zdrobind orgolii am rănit pe destui .
Am înţepat speranţe şi minunate vise eu iaraşi am ucis ; frica îmi curge prin vene şi înot ea ma îndreaptă către acelaşi oribil şi terifiant paradis !
Tu , înger trist ,plângi înmărmurit de scenă fiindu-ţi imposibil îndoiala s-o calci . Lovitu-m-ai din săbii cu crestături înguste în ferfeniţita-mi bătaie a inimii ... Ce-mi faci ?
Să uit ? Acel docil suflet ce divin mă păzeşte etern şi neîncetat ? Cândva ursit ai fost mie acum doar o hârtie mai ai de sfărâmat ...